Dacă în urma unor investigaţii amănunţite ai fost diagnosticat cu hemoroizi, trebuie să ştii că nu eşti singurul în această situaţie. Peste 50% din populaţia adultă se confruntă cel puţin o dată în viaţă cu un episod hemoroidal.

Hemoroizii, sunt acele vene inflamate situate la nivelul anusului şi a rectului, pot fi trataţi cu uşurinţă atunci când sunt depistaţi într-o fază incipientă. Însă, pe lângă tratamentul prescris de un medic specialist, trebuie să ştii că alimentaţia joacă un rol important în tratarea hemoroizilor, dar şi în prevenirea reapariţiei lor.

Dacă discutăm de un tratament, medicul îţi poate prescrie:

  • Medicamente, creme, unguente, precum: Procto Glyvenol crema sau supozitoare.
  • Remedii naturiste, precum: bai de şezut, comprese, cataplasme etc.
  • Tratamente curative, precum:crioterapia, scleroterapia
  • Tratamente minim invazive, precum: ligatura cu benzi de cauciuc, tratamente cu radiofrecvenţa, fototermocoagularea în spectru cu infraroşu.
  • Intervenţii chirurgicale.

Alimentaţia în boala hemoroidală

Persoanele diagnosticate cu hemoroizi ştiu că disconfortul pe care aceştia îl produc este destul de mare, iar calitatea vieţii lor poate fi diminuată semnificativ de această afecţiune. Pentru o vindecare cât mai rapidă, pacientul trebuie să realizeze câteva schimbări esenţiale. Mai precis, pe lângă tratamentul propus de medicul specialist, pacientul trebuie să aibă în vedere şi un regimul alimentar corect.

Alimente bogate în fibre

Una dintre principalele cauze ale apariţiei hemoroizilor este constipaţia. Pentru a preveni apariţia constipaţiei este recomandat să consumi alimente bogate în fibre, precum: cerealele integrale, fructe și legume, leguminoase și semințe. Fibrele facilitează funcţionarea întregului organism, uşurează digestia alimentelor şi asigură o funcţionare normală a tractului digestiv, prevenind în cele din urmă apariţia constipaţiei. Un consum crescut de fibre a fost asociat semnificativ cu ameliorarea simptomelor în boala hemoroidală.

Fructe şi legume

Consumul de fructe şi legume proaspete aduce o serie de beneficii corpului uman. Ele oferă sistemului imunitar o doză importantă de vitamine, minerale, calorii şi alte substanţe nutritive, care asigură hidratarea corectă a corpului, previn apariţia constipaţiei şi în plus sunt şi delicioase.

Îţi poţi îndrepta atenţia către: linte, fasole, mazăre, brocoli, porumbul, varza, salata verde, castraveți, dovlecei, zmeură, prune, pere, mere, portocale, banane, căpșune şi nucile, migdale, fistic, semințe de floarea soarelui.

Lichide

Hidratarea este un alt aspect important în tratarea şi prevenirea apariţiei hemoroizilor. Este important să consumi o cantitate suficientă de apă zilnic, de minim 6-8 pahare. O hidratare corectă are efecte benefice asupra intregului organism și ajută în cazul constipației.

Alimente de evitat

Dacă îţi doreşti o viaţă cât mai sănătoasă şi să eviţi cât de mult posibil reapariţia hemoroizilor, trebuie să treci pe lista neagră câteva alimente extrem de nocive în boală hemoroidală, şi anume: pâinea albă, alimentele propcesate, semi-preparate sau de tip fast-food, laptele și brânzeturile, cafeaua, carnea, chipsurile, dulciurile, produsele de patiserie, chipsuri, pastele făinoase din făină albă, alimentele picante, alimentele extrem de condimentate şi aşa mai departe.

De asemenea, trebuie să stai cât mai departe şi de alcool.

Dacă ai deja un regim alimentar pe care îl respecţi, trebuie să ştii că mai sunt şi alte aspecte pe care trebuie să le ai în vedere atunci când te confrunţi cu hemoroizi. Şi anume:

  • Evită statul prelungit pe scaun. Dacă job-ul îţi impune acest lucru, îţi recomandăm să te ridici din când în când şi să faci câţiva paşi.
  • Evită ridicarea greutăţilor, mai ales dacă obişnuieşti să faci asta zilnic şi pe o perioadă îndelungată de timp.
  • Nu amâna mersul la toaletă.
  • Ai grijă la igiena intimă. Specialiştii recomandă clătirea zonei cu apă călduţă și săpun după fiecare scaun. Iar dacă acest lucru nu este posibil de fiecare dată, poţi folosi şerveţelele umede concepute pentru acest lucru. Însă, trebuie să alegi un produs care nu conţine parfum sau alcool.
  • Evită să petreci foarte mult timp pe toaletă.