Urmează aniversarea copilului tău și simți din nou presiunea organizării unui eveniment memorabil despre care să povestiți ani mai târziu? Dacă în trecut paleta de opțiuni privind pregătirea unei aniversări era foarte variată, condițiile actuale limitează alegerile și solicită și mai mult imaginația în găsirea unor soluții surogat cât mai adecvate, dar și spectaculoase în același timp. 

Având în vedere că aniversarea copilului tău reprezintă cel mai important eveniment din an pentru el, implicarea ta pentru o organizare excelentă devine o prioritate.

Află cum poți organiza o aniversare spectaculoasă pentru copilul tău, chiar și în condiții restrictive

1.     Transformă-te într-un cofetar priceput şi pregăteşte desertul preferat

În cofetării și în magazinele de specialitate se găsesc foarte multe deserturi delicioase cu aspect decorativ perfect, care redau în detaliu secvențe din povești sau aduc în prim plan figurine cu eroii preferați ai copilului tău. Dacă alegi să mergi pe mâna specialiștilor, e nevoie doar de un click și poți avea un desert spectaculos, exact așa cum ți l-ai imaginat.

În paralel, mai există și opţiunea prin care poți să îl surprinzi pe cel mic pregătindu-i chiar tu desertul preferat, chiar dacă va fi departe de perfecțiunea unuia realizat de un cofetar talentat.

Studiază cu atenție cea mai potrivită rețetă și inspiră-te pentru decorarea desertului din poveștile lui preferate, alegând să modelezi figurine din materiale comestibile, cum ar fi marţipanul.

Chiar dacă nu este un desert fără cusur, bucuria desertului preferat ar fi dublată de bucuria pe care o simte știind că a fost realizat chiar de tine, cu implicare și efort.

2.     Lasă în urmă zgomotul oraşului şi organizează un picnic în natură

Cum nicio aniversare nu este completă fără o petrecere, poţi organiza un picnic în aer liber alături de cei dragi din familie, respectând toate măsurile impuse în condiţiile actuale.

Locația poate fi aleasă în funcție de luna în care are loc evenimentul sau de preferințele sărbătoritului, astfel o livadă cu pomi fructiferi înfloriți primăvara ar fi un loc de poveste, o poieniță răcoroasă de munte v-ar adăposti de arșița orașului vara sau o bucată de plajă izolată ar fi o gazdă perfectă într-un început de toamnă.

Deşi este o petrecere neconvențională, aceasta poate avea o tematică inspirată din poveștile personajelor îndrăgite, cărora să le dați viață prin costume și accesorii specifice. Mai rămâne doar să stabilești meniul potrivit pentru un astfel de eveniment și sunteți gata de plecare, fără să uitaţi de aparatul de fotografiat. 

3.     Caută eroul din poveste pentru un cadou special

A mai trecut un an și te afli din nou în punctul în care cauți un cadou memorabil pentru copilul tău, dar inspirația nu îți aduce nicio soluție. Cu toate că are foarte multe jucării, pe magazinul online Hippoland.ro găsești foarte multe opțiuni din care poți să alegi în funcție de preferințele prichindelului tău. Deoarece copiii adoră să se joace cu personajele lor mult iubite vezi aici figurine pentru copii potrivite pentru toate vârstele, cu ajutorul cărora cei mici își pot dezvolta imaginația și creativitatea alături de eroii care îi conduc în povestea lor. În aceeași manieră, poți să optezi și pentru un joc educativ sau de societate, toate aceste alegeri fiind cadouri potrivite pentru o astfel de ocazie. Cadoul întregește tabloul unei zile perfecte, așa că, nu uita să îl ambalezi spectaculos, cei mici adoră surprizele. 

Așadar, odată achiziţionat și cadoul îndelung căutat, poți tăia de pe listă și ultimul detaliu privind organizarea unei aniversări inedite și vă puteți bucura împreună de o petrecere reușită. Deși evenimentul a implicat mult timp și efort, toate momentele de astăzi reprezintă pași importanți în consolidarea unei relații unice.

Sursă foto: Pexels.com