Cursurile de antreprenoriat – află acum ce ai de câștigat!

Mediul economic se află într-o continuă schimbare și din acest motiv trebuie să fim receptivi la nou, să ne adaptâm la toate modificările apărute și să fim creativi și inovatori.

Dorința de câștig și de a avea o viață mai bună ne aduce în ipostaza de a avea multe întrebări și necunoscute. Răspunsul il poți găsi în cadrul cursurilor de antreprenoriat organizate prin proiectul Start Up Yourself.

Înscrierile la cursuri se fac accesând acest link. Cursurile sunt gratuite iar pentru a putea participa, participanții trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

  • sunt persoane fizice cu vârsta peste 18 ani (de ex. șomeri, persoane inactive, persoane care au un loc de muncă și înființează o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă;
  • intenționează să înființeze o afacere non-agricolă în mediul urban;
  • au reședința sau domiciliul în mediul rural sau în cel urban, în regiunea de dezvoltare 1 NE (județele: Iași, Vaslui, Neamț, Bacău, Botoșani, Suceava);
  • nu fac parte din grupul țintă tinerii NEETs (care nu urmează nicio formă de învățământ și nici nu au un loc de muncă) cu vârsta între 16 – 24 ani;
  • au nivel de studii minim 10 clase;
  • nu dețin majoritatea părților sociale într-o altă întreprindere sau nu sunt administrator într-o altă întreprindere

Avantajul principal este că la finalul cursurilor, în baza unui plan de afaceri, poți obține o finanțare nerambursabilă de până la 33.000 de EURO pentru AFACEREA TA!

„Persoanele ale căror planuri de afaceri au fost selectate în vederea acordării ulterioare a ajutorului de minimis, în cadrul întreprinderilor pe care le vor înființa, vor efectua, obligatoriu, câte un stagiu de practică organizat în cadrul unei întreprinderi existente, funcționale, a cărei activitate economică face parte din aceeași grupă CAEN cu cea aferentă planului de afaceri selectat. Stagiul va avea o durată minimă de 40 de ore și se va desfășura la sediul social sau, după caz, la punctul de lucru al întreprinderii selectate” – prevede Ghidul solicitantului – condiții specifice.

Astfel de proiecte aduc un plus de cunoștințe și competențe noilor antreprenori dar și un real sprijin financiar!

Urmărește pagina de Facebook pentru a afla ultimele noutăți:  https://www.facebook.com/AfaceriNordEst/ sau accesează https://afacerinordest.com/ pentru a afla mai multe despre condițiile de înscriere în proiect și calendarul de obținere a finanțării.

Înscrierile în cadrul programului pot fi făcute accesând acest link: Click aici!

Proiectul Startup Yourself este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020 și este implementat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Euronest în parteneriat cu Development Training Consulting, Blue Consulting, Asociaţia Orientat și Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Miji și Mijlocii și Cooperație Iași.

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați http://www.fonduri-ue.ro/ Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.