Observatorculinar.ro

Cușcuș cu legume

Cuşcuşul este un aliment devenit popular în ultimile zeci de ani în multe ţări, în special în bazinul Mediteranean. Astăzi este un aliment de bază şi în Africa de Vest, Franţa, Spania, Portugalia, în vestul Siciliei, Turcia, Bulgaria, Grecia, Malta, Cipru, părţi din Orientul Mijlociu şi India etc.

Cuşcuşul este extrem de versatil, putând fi folosit la gătitul unei game extrem de largi de preparate. Gândiţi-vă la versatilitatea orezului; deşi utilizarea cuşcuşului este ceva mai limitată decât a orezului, poate „acoperi” multe dintre modurile în care este gătit orezul. Cuşcuşul poate fi asociat cu aproape orice fel de carne, legume, fructe şi mirodenii.

Rețeta noastră pentru voi cu cușcuș este o rețetă simplă și foarte gustoasă.

Aveți nevoie de următoarele ingrediente:

150 g cușcuș prefiert

pătrunjel

1 țelină

200 g mazăre

2 morcovi

200 g conopidă

2 cartofi

2 cepe

150 ml ulei de măsline

sare

piper

mărar

Mod de preparare

1.Într-o cratiță se încinge uleiul, se pune țelina, pătrunjelul tocate mărunt

2. Se călesc 5 minute, se adaugă dovlecelul și cartofii tăiați cuburi, mazărea și conopida.

3. Se călesc 10 minute, se toarnă apă cât să le acopere și se condimentează.Când legumele sunt fierte se adaugă ceapa

4. Se presară pudră de curry, se adaugă piper și se mai fierb 10 minute.

5.Cușcușul se pune într-un bol cu sare și piper, se amestecă și se acoperă cu apă clocotită. Se lasă să se umfle, se pune în farfurii adânci și în mijloc se pun legumele.

Sfat:

La amestecul de legume se mai poate adauga și năut sau linte , fierte în prealabil.

Băutura recomandată Fetească Albă

articol scris de Pradatu Gabriela Andreea

V-a plăcut articolul nostru ? Vă așteptăm și pe pagina de Facebook.

Rămâi conectat pentru articole interesante din gastronomie și nu numai!