Ești pasionată de brățări? Află câteva aspecte importante despre istoria acestora

Majoritatea persoanelor vorbesc despre diverse modele de brățări sau cum să le asortezi corect în funcție de ținute, dar puține relatează fapte istorice despre acestea. Este cunoscut faptul că oamenii adoră să poarte brățări încă de secole întregi. 

Cei mai buni artizani din numeroase culturi și-au aplicat abilitățile personale bazate pe imaginație pentru a crea brățări care sunt în trend chiar și astăzi. 

Astfel, ia-ți doza de cunoaștere din acest articol și descoperă aspecte pe care probabil nu le știai despre brățările atât de comune astăzi. 

Brățările: De la istorie până în prezent

    În primul rând, trebuie să știi faptul că acest cuvânt ”brățară” este derivat din cuvântul latin ”brachium”, care înseamnă pur și simplu ”braț”. Acum că îți este cunoscut acest aspect, iată câteva etape importante pentru istoria brățării:

  • Primele brățări 

    Purtarea bijuteriilor ca podoabe, dar și ritual se presupune că ar fi început încă de acum 7.000 de ani, iar arheologii au găsit și dovezi în acest sens, precum că oamenii purtau brățări în Egiptul antic, Mesopotamia și China. Cele mai vechi brățări erau făcute din diverse ierburi, membrane subțiri ale copacilor, scoici, viță de vie și ulterior, din cupru și bronz. După epoca bronzului, meșterii au realizat podoabe din metale prețioase și au devenit mult mai impresionante, fiind decorate cu diverse pietre, iar pe măsură de avansau detaliile legate de aspect, cu atât începeau să fie un simbol al bogăției și al statulului. 

  • Egiptul antic

În timpul primei dinastii, egiptenii purtau brățări din aur și argint, decorate cu pietre semiprețioase. Deși brățările erau uneori îngropate în morminte ca fiind parte din bunurile decedatului, se pare că acestea erau purtate mai mult cu rol decorativ decât cu însemnătatea ritualică sau ca amulete norocoase. 

  • Influențe mediteraneene

    Vechii greci purtau manșete pe brațul superior și inferior ca decor. Soldații au folosit astfel de elemente decorative, ca parte a uniformei lor și pentru protecție, practică adoptată ulterior și de romani. 

  • Renașterea europeană

    Femeile europene au reînviat brățările ca accesorii de modă obișnuite în secolul al XVII-lea. Ele se accesorizau cu panglici și fire subțiri, chiar și mai multe odată. În acest fel, numeroase modele de brățări pentru femei au devenit accesorii elegante, mai ales în secolul al XIX-lea, atunci când împodobirea fiecărui model de brățară începea să fie din ce în ce mai extravagant, fiind folosiți chiar și corali sau fildeș. Astăzi, acest accesoriu face parte din cutia de bijuterii a oricărui om modern, indiferent de sex sau statut social. Cei de la Dargen au o colecție impresionantă pe site-ul lor din care te poți inspira pentru orice ocazie.  

    Fiecare parte din istorie este importantă pentru un anumit obiect. Poate nu te gândeai că primele brățări erau purtate încă de acum 7.000 de ani și că erau realizate atât de simplu. Tocmai din acest motiv designul acestor accesorii a devenit din ce în ce mai spectaculos, iar în zilele noastre, brățările sunt considerate bijuterii complet necesare pentru numeroase doamne și domnișoare, dar chiar și pentru domni!

Sursa foto: shutterstock.com 

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.