India: experiențe culinare

Călătoria pe care o voi descrie nu am perceput-o ca pe o provocare sau o modalitate de a descoperi ceva nou – deși sunt destul de multe detalii care se fac ușor remarcate. A fost totuși o experiență pe care am avut ocazia să o trăiesc: destinația mea pentru douăsprezece zile a fost regiunea Karnataka din sud-vestul Indiei.

Înainte de plecare am fost înarmat cu sute de sfaturi și pastile necesare pentru siguranța mea (și a digestiei mele) Să nu beau decât apă îmbuteliată, să nu mănânc fructe sau legume crude  – doar eventual banane, să consum doar mâncare gătită și doar în restaurante, eventual doar la hotel. Ceea ce are sens având în vedere că majoritatea locuitorilor – chiar ei mi-au spus – sunt adaptați de mici la anumite bacterii cu care noi nu am avut contact și care ne pot afecta serios starea de sănătate. Totuși, după ce mi-am luat toate precauțiile am reușit să fiu mai relaxat în ceea ce privește restricțiile și totul a fost în regulă (de exemplu, nu cred că aș fi rezistat fără a mânca salată sau fructe crude – pe bune? Cine a venit cu ideea!?)

 

La hotel, micul dejun (specific vestic) era însoțit de câteva gustări simple tipic indiene. Trebuie să spun de-acum că majoritatea mâncărurilor indiene au la bază câteva ingrediente: carbohidrați simpli; sosuri cu ulei, mirodenii și unt; surse simple de proteine precum lintea, legume bogate în proteine sau – mai rar, carne, ouă sau brânză. Astfel, micul dejun și prânzul sunt foarte asemănătoare: în ambele cazuri indienii aleg să consume pâine cu mâncare gătită în formă lichidă – ca un fel de gulaș mai mult sau mai puțin picant și puțin iaurt. Diferența dintre cele două mese constă în dimensiune și mai puțin în compoziție. Mai jos – Thatte idlis conține pe lăngă pâine un sos de roșii, chutneys – având în compoziție nuci, și un sos picant

 

Pâinea (idli) este preparată din făină de orez sau grâu și, fiind gătită în abur, este foarte grea și pufoasă. Întotdeauna se servește caldă și, pentru că are destul de puține ingrediente, cu ceva dulce poate fi folosită și ca desert. Câteodată în compoziția ei mai apar si alte ingrediente precum linte sau roșii, care oricum nu o fac să fie mai puțin dulce sau pufoasă. Chiar dacă este o combinație delicioasă, din punct de vedere nutritiv lipsesc destul de mult fibrele și proteinele – eu am ales de fiecare dată micul dejun tipic european – omletă sau ouă fierte, legume și ceva brânză.

 

Pentru gustări este destul de des întâlnit ceaiul sau cafeaua – în India și ceaiul și cafeaua sunt preparate cu destul de mult zahăr și lapte (uneori chiar unt și sare) astfel că rezultatul este unul destul de consistent.

 

O masă de prânz tipic indiană conține două-trei elemente principale: ei aleg de cele mai multe ori să își aducă mâncarea caldă de-acasă în niște suporturi speciale de metal pe care le folosesc zilnic.

 

La fel ca la micul dejun, și aici întâlnim câteva surse de carbohidrați – orez, sau o lipie – naan, precum și mâncarea gătită cu mult ulei, unt, și numeroase mirodenii care fac ca orice preparat să capete gusturi neașteptate.

 

La masa de prânz și la cină se întâlnesc și legumele crude – nu în cantitate foarte mare – cam în aceeași proporție cu un sos iute, de obicei castraveți, roșii, ceapă, dar și salata de varză albă și porumb fiert. O sursă interesantă de proteine pe care am întâlnit-o des la masa de prânz este salata de albuș de ou: preparată din ouă fierte din care se păstrează doar albușul, cred că este exact opusul tuturor mâncărurilor tipic indiene: nu are foarte multe mirodenii și nici ulei, nu este de loc gustoasă – cele câteva mirodenii adăugate peste ouă au un gust destul de ciudat. Totuși, în combinație cu o salată de legume sau o lipie este un substitut destul de bun (și safe) pentru proteine provenite din brânză sau carne. Din câte am înțeles, pentru ei gălbenușul de ou este considerat ca fiind carne – acolo teoretic trebuia să fie  un pui, și cei care sunt vegetarieni din motive religioase aleg des această variantă (dietetică) pentru proteine.

 

Ok, dar acum să revenim la lucrurile delicioase. În general sunt preferate lucrurile aromate și destul de grele, precum sosurile cu carne (butterchicken) sau brânză de casă (paneer) în combinație cu orez și pâine. O masă de prânz conține cel puțin 5 elemente de acest tip, împărțite în mici recipiente de diferite mărimi.

 

Totuși, în anumite ocazii există și opțiunea de a alege un fel principal și câteva gustări. Din punct de vedere vizual, toate mâncărurile sunt la fel: în cazul în care este ceva pe bază de plante – de exemplu spanac, crema sau sosul este verde, în timp ce mâncărurile pe bază de brânză sau carne au în final o culoare portocalie dar este destul de greu ca cineva să își dea seama ce este în mâncare doar privind recipientul: Câteva din felurile de mâncare preferate: Paneer Butter Masala, Butter Chicken, Palak Nadir (flori de lotus cu cremă de spanac). Prima dintre ele (Paneer) are la bază un tip de brânză specific Indian – dar considerat special de ei pentru că se prepară relativ greu, din lapte de capră și bivoliță. Trebuie amintit aici ă majoritatea produselor lactate din India sunt extrem de gustoase datorită faptului că animalele cresc în libertate – vaca este un animal respectat de ei și locurile unde se recoltează laptele de vacă sunt controlate de guvern iar animalele au un spațiu natural protejat în care trăiesc. Poate de aceea Paneer, sau untul din lapte Ghee sunt printre cele mai gustoase produse pe bază de lapte pe care l-am gustat vreodată. Butter Chicken este foarte asemănător – carnea de pui este presărată cu mirodenii iar pentru preparare se adaugă mult unt și alte mirodenii.

 

Tot produsele lactate sunt responsabile și pentru cele mai bune deserturi. Pasta de morcovi sau sfeclă cu Ghee, iaurtul „copt” cu zahăr sau chiar și o simplă înghețată au un gust extrem de intens. Totuși, de cele mai multe ori, desertul uzual este o bulă de faină cu puține mirodenii și sirop de zahăr, sau o compoziție de fibre de făină, ulei și zahăr (eventual cu ceva mirodenii). Prăjiturile considerate specialități conțin pastă de caju sau migdale, argint comestibil, miere, orez și lapte. Preferatele mele au fost prăjiturile cu Ghee (butter-milk cake). Nu se compară cu nimic din ce am încercat până acum – la un bufet am avut la dispoziție pentru comparație toate specialitățile europene și acest preparat – prefer simplitatea și gustul unic al acestor prăjituri butter-milk.

 

A fost o provocare să îmi mențin forma fizică în aceste zile pentru că tentațiile culinare erau pretutindeni, la orice oră. Totuși se pare că organismul și-a luat ceea ce a avut nevoie – ingredientele de calitate și varietatea mâncărurilor cred că au fost foarte utile în acest sens.

 

A, era să uit, nu, n-am avut nicio problemă pentru că am mâncat fructe și legume proaspete: ba chiar au ajutat foarte mult la digestia preparatelor delicioase de mai sus.

 

Acum deja îmi doresc să pot planifica o nouă excursie în același loc cât de curând.