Etimologia cuvântului „colac„, la ‘plural:’ colaci (kolachy) din (greacă) şi slavon kolač, din „kolo”: „kolo” în slavonă însemnă „roată” și se referă la ceva cu formă circulară.

Cuvântul colac la singular este menționat în Biblie cu Calah, folosit pentru prima dată într-o poruncă ordinată de Dumnezeu copiilor lui Israel ca atunci când vor intra în țară, înainte de a mânca pâinea pământului să ofere prima masă dospită, o prăjitură Calah, ca pârgă din aluat înălțat care să le facă dezlegare pentru a mânca din pâinea pământului din neam în neam.

Colacii sunt unul dintre preparatele tradiţionale ale romanilor.

În perioadele de sărbătoare, se prepară şi umplu cu mireasma lor casele gospodinelor pricepute.

Forma pâinii de sărbătoare este colacul, o pâine albă ce se coace la sărbători din faină de grâu de calitate superioară. Pâinea coaptă pentru sărbători se deosebeşte de cea de zi cu zi, după conţinutul aluatului, după forma ce i se dă şi după felul în care este împodobită. Colacii se fac de diferite forme şi mărimi, în funcţie de rolul îndeplinit.

Majoritatea etapelor nunţii sunt însoţite de prezenţa unui colac.

Colacul sau turta miresei. Este elementul ce polarizează atenţia generală, fiind de obicei rotund, împodobit cu diverse ornamente şi împletituri, iar naşa este cea care îl comandă şi îl plăteşte. Motivul caracteristic al colacului de mireasă este împletitură, decorată sau nu cu păsări sau flori din aluat sau cu busuioc proaspăt.

Obiceiul este vechi, păstrându-se de pe vremea Romei antice şi reprezintă o binecuvântare din partea naşilor la nuntă. Ruperea turtei deasupra capului miresei simbolizează fertilitatea – naşa, mama ei spirituală, îi urează o căsătorie binecuvântată cu mulţi copii.

Colacul mirelui este un colac dulce, din faină de grâu. În Moldova exista obiceiul schimbului de colaci intre mire şi mireasa: vornicelul îi întinde miresei colacul mirelui, în schimb ce primeşte colacul miresei.

Reţeta ingrediente aluat colaci:

  • 1 kg faina
  • 9 linguri zahăr
  • 9 linguri ulei
  • 3 ouă
  • 50 g drojdie proaspătă
  • 5 esenţe de vanilie
  • coajă de la 2 lămâie
  • lapte 300 ml-aproximativ depinde de faină foarte mult
  • 1 ou pentru uns
  • mac

Mod de preparare:

Se pune faină, zahărul, uleiul, drojdia dizolvată în laptele călduţ şi 3 gălbenuşuri, vaniliile, coajă de lămâie într-un castron şi se frământa aluatul.

Albuşurile se bat spuma cu un praf de sare apoi se amesteca cu aluatul.

Aluatul se lasă apoi la dospit până creşte.

Articol scris de Prădatu Gabriela Andreea.