Rețeta zilei - observator culinar

Rețeta zilei: Tort de mere cu frişcă

 Ingrediente:

  • 200 grame de zahăr
  • 6 mere
  • 5 ouă separate
  • 5 linguri făină
  • 5 linguri zahăr
  • 1 esenţa de vanilie
  • 1 praf de copt
  • Scorţişoară
  • Dulceaţă la alegere
  • Câteva nuci
  • Frişcă pentru ornat

Mod de preparare

Pregătiţi o cratiţă în care veţi coace tortul şi caramelizaţi în ea cele 200 grame de zahăr.

Inclinaţi cratiţa cu caramelul cald încât aceasta să curgă şi pe pereţii laterali.

Preîncălziţi cuptorul.

Se curăţă merele de coajă şi se scot cotoarele. Merele nu trebuie să fie prea mari şi nici prea tari. Se aşează în vas şi se umplu cu dulceaţă – după preferinţă – şi se pudrează cu scorţişoară. Aici se poate da frâu liber imaginaţiei şi se pot umple merele cu ce preferaţi: nuci, alune, anason, migdale, fistic.

Puneţi merele peste caramel.

Introduceţi cratiţa în cuptor şi lăsaţi la 200 grade timp de 15 -20 minute până când marele sunt moi.

Mod de preparare pentru blat:

Separaţi albuşurile de gălbenuşuri. Mixaţi albuşurile spumă cu un praf de sare, adăugând treptat zahărul şi mixaţi până la diluarea cristalelor.

Gălbenuşurile le amestecaţi cu uleiul şi le puneţi peste albuşuri. Adăugaţi şi faina,praful de copt, esenţa de vanilie şi omogenizaţi amestecând uşor de jos în sus.

După cele 15-20 minute scoateţi cratiţa din cuptor, turnaţi amestecul pentru blat, nivelaţi şi daţi la cuptor, la 170 grade, pentru aproximativ 30 minute. Blatul trebuie să devină auriu şi să treacă testul cu scobitoarea.

După ce scoateţi tortul din cuptor lăsaţi puţin să se răcească, apoi după 10 minute desprindeţi uşor cu un cuţit subţire blatul de pereţii laterali. Aşezaţi un platou deasupra cratiţei şi cu o mişcare fermă răsturnaţi tortul pe platou. Menţineţi aşa cratiţa 10 minute, apoi puteţi îndepărta cratiţă.

După ce s-a răcit complet se ornează cu frişcă. Se păstrează la rece. Cu cât este mai rece cu atât mai bun. Îl puteţi lăsa în frigider peste noapte.

Aveţi în imagini şi sugestia noastră de ornare

Speram că o să încercaţi şi voi această reţetă delicioasă şi răcoritoare!