Cine nu își dorește haine strălucitoare și intens colorate? Probabil visul oricărei gospodine este să utilizeze un program de spălare potrivit care să nu afecteze țesătura hainelor, ba mai mult, să le mențină de fiecare dată la fel de moi, dar în același timp curate.

Specialiștii recomandă adesea o spălare cu apă mai rece, care este benefică atât pentru hainele pe care le speli, cât și pentru economiile tale și planetă. Acest lucru poate reduce, conform studiilor, consumul de energie cu 57%/ciclu de spălare. Pe lângă clătirea rufelor la temperaturi mai scăzute, însă, gospodinele care vor haine strălucitoare ar trebui să țină cont de câteva  „trucuri” care să le ajute în întreținerea pe termen lung a țesăturilor și culorilor. 

Iată câteva sfaturi de spălare a rufelor pentru a avea întotdeauna haine fresh, curate și rezistente!

1. Utilizează detergentul potrivit

Pentru hainele albe, poți folosi detergenți care conțin înălbitor, însă este recomandat să eviți acest lucru în cazul rufelor colorate. În ceea ce privește alegerea detergentului bio sau clasic, specialiștii recomandă să optezi pentru prima variantă, căci acesta conține enzime naturale care ajută la descompunerea petelor de grăsime, fiind, în același timp, extrem de blânde cu țesăturile. 

Detergenții bio funcționează cel mai bine la temperaturi mai scăzute, până în 40° C, ceea ce îi transformă în alegerea ideală pentru gospodinele care își doresc să își păstreze rufele intacte o lungă perioadă de timp. Dacă ești și tu interesată de un detergent ecologic pentru rufe, intră pe Raionulverde.ro și găsește aici o gamă variată din care poți alege exact ce îți dorești.  

2. Verifică simbolurile de spălare

Când speli pentru prima dată hainele sau așternuturile, verifică simbolurile de spălare de pe etichetă – ar putea să te ajute să nu strici țesăturile noilor tale achiziții din cauza spălării. Acestea îți indică la ce temperatură trebuie spălate țesăturile, dacă au nevoie de curățare chimică sau de spălare manuală și cum pot fi uscate și călcate. Cum poți verifica acest lucru? Fiecare haină sau așternut are propriul său ghid pentru spălare, iar semnificația simbolurilor poate fi găsită pe internet.

3. Întoarce hainele pe dos

Întoarcerea hainelor pe dos le protejează în timpul spălării, conform opiniilor experților. De asemenea, este o idee bună să faci acest lucru mai ales dacă au diverse detalii și modele, precum sclipici, paiete și altele, deoarece acest lucru te ajută la împiedicarea lipirii acestora de alte articole vestimentare. Nu în ultimul rând, acest procedeu este recomandat mai ales în cazul materialelor sensibile de origine naturală, precum mătasea sau bumbacul. 

4. Acordă o doză de atenție în plus articolelor delicate

Pune articolele delicate, cum ar fi lenjeria intimă, colanții, hainele din materiale prețioase sau alte articole cu țesături fine, într-o pungă de rufe pentru a le proteja sau în săculeți speciali. Dacă nu ai un astfel de accesoriu  pentru rufe, poți folosi o față de pernă.

5. Lasă ușa mașinii de spălat deschisă după utilizare

Acest lucru va permite mașinii să se aerisească, prevenind astfel creșterea mucegaiului și apariția mirosului urât. Amintește-ți, totuși, să fii întotdeauna foarte atentă la acest lucru dacă ai animale de companie curioase sau copii mici în casă. 

Chiar dacă multe dintre aceste trucuri sunt cunoscute și recomandate de specialiști, numeroase gospodine nu țin cont de ele. Tu de câte dintre aceste ponturi ai auzit și pe câte dintre ele le utilizezi frecvent?

Sursă foto: Shutterstock.com.