Plănuiești să-ți deschizi un restaurant și vrei ca totul să iasă perfect? Dacă te-ai decis să intri în fascinanta și dinamica industrie HoReCa, ideile geniale nu sunt suficiente. Trebuie să oferi o experiență culinară desăvârșită clienților și să le garantezi un mediu plăcut și mai ales sigur unde să se relaxeze.

În bucătărie, focul este elementul principal, așadar riscurile sunt evidente. Fiecare proprietar de restaurant trebuie să respecte, așadar, normele ISU impuse de legislația în vigoare pentru a preîntâmpina situațiile neprevăzute. Ce criterii trebuie să bifezi, dar și cum poți obține o autorizare ISU rămâne să afli în ghidul de mai jos.

Ce este autorizația ISU?

Înainte de toate, trebuie să înțelegi ce reprezintă autorizația de incendiu. Documentul este emis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) și atestă că o construcție sau o amenajare respectă normele de siguranță la incendiu. Actul administrativ este emis în momentul în care sunt implementate măsurile necesare pentru prevenirea și stingerea incendiilor, precum și pentru evacuarea corespunzătoare a persoanelor.

Un alt lucru important de știut e că nu toate spațiile sunt obligate să aibă autorizare. Conform art.1 din Hotărârea nr. 571/2016, restaurantele care au suprafața mai mare de 200 de metri pătrați trebuie să aibă autorizare ISU.

Norme ISU pentru restaurant

În bucătăria fiecărui restaurant are loc o întreagă desfășurare de forțe. Siguranța devine o prioritate, mai ales când fluxul de lucru este foarte mare. Așadar, iată care sunt principalele norme ISU pentru un restaurant:

  • Fiecare local trebuie să fie echipat cu hote puternice și tubulaturi eficiente, capabile să elimine rapid aburul, fumul și grăsimile rezultate în timpul gătitului.
  • Conform Ordinului Nr. 118/1709/2010, curățarea echipamentelor trebuie efectuată săptămânal sau ori de câte ori este necesar.
  • Fiecare angajat trebuie să cunoască planul de evacuare în caz de urgență, iar exercițiile periodice asigură că toată lumea știe cum să reacționeze.
  • În unele cazuri și dacă bucătăria o permite, pot fi instalate sisteme automate de stingere, integrate direct la nivelul tubulaturilor.
  • Extinctoarele trebuie să fie prezente în număr suficient și amplasate strategic, pentru a fi accesibile la nevoie.

Cum obții o autorizatie ISU?

Obținerea unei autorizari ISU este un proces care implică mai multe etape precum:

  • Evaluarea inițială – Consultă Hotărârea Guvernului nr. 571/2016 pentru a determina dacă localul tău se încadrează în categoriile care necesită autorizație. Analizează specificul restaurantului (dimensiune, tip de activitate, materiale utilizate) pentru a identifica potențialele riscuri de incendiu.
  • Documentația tehnică – Pregătește planuri detaliate ale restaurantului, inclusiv scheme ale instalațiilor electrice, de ventilație și de stingere a incendiilor. Asigură-te că le implementezi corect și depune actele la autoritatea competentă. Durează în jur de 30 de zile pentru a primi răspuns.
  • Verificarea conformității – Ultima etapă presupune deplasarea specialiștilor ISU pentru a vedea dacă toate măsurile de siguranță sunt vizibile și funcționale. E foarte important să furnizezi inspectorilor documentele și informațiile solicitate. Dacă sunt identificate neconformități, remediază-le în termenul stabilit.

Însă, cel mai bine ar fi să apelezi la o firmă cu experiență în proiectare ISU. Poți scăpa, așadar, de grija fiecărui aspect birocratic. Echipa se va ocupa în detaliu de toți pașii – de la evaluarea spațiului până la întocmirea și depunerea actelor.

Concluzie

Respectarea normelor ISU nu este doar o obligație legală, ci o dovadă de responsabilitate față de clienții și angajații tăi. Siguranța este o investiție pe care trebuie să o faci pentru viitorul afacerii tale. Așadar, urmează pașii de mai sus și bucură-te de beneficiile pe care ți le oferă un mediu de lucru bine proiectat!

Man is reaching his hand to push fire alarm hand station